... romania IS my country!

     Imi amintesc cu drag de lectiile de geografie din clasele a III-a si a IV-a, pe care "Tovarasa invatatoare" le pregatea cu drag. Imi amintesc de harta imensa, pe care "tovarasa" se straduia sa o "spanzure" intr-un cui firav batut in tabla neagra. Imi amintesc de Nord, Sud, Vest si Est, de lectiile de orientare ( la care se pare ca nu am fost prea atenta, pentru ca aici, la Londra, este imposibil sa nu ma ratacesc, macar o data pe saptamana ). Dar, cel mai bine mi-au ramas intiparite in minte judetele PATRIEI! Era o vreme cand nu ne era rusine sa ne numim ROMANI, sa invatam despre muntii, dealurile si campiile tarii, despre judetele si resedintele de judet. Mai tarziu,    aceste cunostinte mi-au fost de folos sa identific usor judetul de provenienta al masinilor cu numar de inmatriculare CJ, SM, IS sau VN. Dar, mai ales, mi-au fost de folos in discutii cu amici si rude, de pe alte meleaguri decat cele mioritice. Era o joaca de copii!
    Saptamanile trecute, un prieten care inca mai locuieste in Romania, intr-unul din judetele "PATRIEI", si care preda istorie la clase mai mari de clasa a IV-a, imi marturisea, stupefiat, ca a intrat in clasa, dupa ora de fizica si a vazut pe tabla o schema cu punctele cardinale, in care Vestul si Estul erau inversate. Ce stupoare! Ce soc! Mai ales ca schema fusese desenata tot de un profesor, absolvent de invatamant "superior"!
Totusi, "Lectia de geografie" nu se incheie aici! Radeam mereu de americani si alte natii "marete" care habar n-au altceva pe harta decat scumpa lor tara! Ieri, o cunostinta de aici de la Londra, romanca get-beget, din Galati ( judet si municipiu! ), ma intreaba, curioasa: "In ce judet este Focsani?" Trebuie sa recunosc ca deja viata la Londra m-a facut mai toleranta si mai politicoasa, altfel ii radeam in nas! In schimb, i-am raspuns, fara vreo urma de ironie in glas, desi in sufletul meu se amesteca Rasul cu Plansul!
In cativa ani, nu va mai ramane nimic din natia noastra! Bani n-avem, economie n-am avut niciodata, resurse - ioc! Tot ce ne mai ramanea era mintea, exersata la orele de Geografie, Istorie, Fizica, Matematica!

    La final, o urare pentru toti cei ramasi acasa:

GO WEST! GO WEST! ( Mergeti spre vest! Spre vest! )
Daca il mai nimeriti...

      Acum un an, un plan indraznet mi-a incoltit in minte si, mai ales, in suflet. Acum un an eram foarte fericita ca mai e putin si voi parasi aceasta tara pentru totdeauna. Acum un an, pierdusem puterea sa mai vad ceva frumos in jurul meu. Pierdusem speranta.
     Astazi, dupa un an de pregatiri, ziua plecarii a sosit. Surprinzator, aceasta zi nu imi aduce numai bucurie si descatusare, asa cum ma asteptam.
     Astazi, nu mai sunt asa de nerabdatoare sa plec. Pentru ca, timp de un an, oamenii din jurul meu m-au convins ca sunt atatea lucruri frumoasa aici, ACASA, incat despartirea este foarte grea.
     Va multumesc tuturor ca ati avut rabdare cu mine cand imi pierdeam rabdarea, ca ati ras alaturi de mine atunci cand viata ne-a facut sa zambim, ca ati plans alaturi de mine atunci cand mi-a fost mai greu. Dar, mai ales, va multumesc pentru ca m-ati sustinut pentru realizarea visului meu nebun si pentru ca mi-ati oferit mii de motive sa ma intorc.
Sa ne amintim impreuna de rasul-plansul care ne-a unit.
Pentru prietenii mei: Daniela, Nicoleta, Gabriela, Lucica, Viorel, Florentina si Cristi, Oana, Ionica, Veronica, Andrei, Vera, Petrica, Cristi, Durel, Viorel, Nicu, Florin, Elena, Daniela, Carmen, Mariana si Stefan, Raluca si Radu, Marius, Adriana, Diana si Ilie, Roxana, Iuliana, Doina, Dorin....( lista ramane deschisa )


                       Sa ne revedem in vremuri mai bune.

Nu l-am cunoscut pe George. George Otelea. Absolvent al Colegiului National "Alexandru Ioan Cuza" din Focsani, actualmente medic rezident al Spitalului "Sfantul Pantelimon" din Bucuresti. 
Ce stiu despre George? Stiu ca are 26 de ani, e casatorit, si-ar dori intr-o buna zi sa aiba si un copil sau doi. E generos si altruist. Chiar si cand a aflat ca are o tumora pe creier ce trebuie operata rapid, in Germania, gandul lui s-a indreptat tot catre cei dragi: Cum sa ii sustina? Cum sa le faca suferinta mai usoara? Cum sa le opreasca lacrimile de disperare?
Ce mai stiu despre George? Stiu ca are nevoie acum el de sprijinul nostru. Chiar daca pentru unii ar parea neinsemnat, sprijunul nostru poate insemna diferenta dintre fiinta si nefiinta. Noi il putem ajuta printr-un depozit in lei in contul RO17RNCB0267036473900001, deschis la Banca Comerciala, pe numele Otelea George.
Ce mai stiu? Stiu ca as vrea sa pot sa il cunosc pe George, intr-o buna zi.


Semnat:
O persoana care nu si-a pierdut increderea in oameni

De ani de zile aud aceasta sintagma: "Marti, trei ceasuri rele". As fi vrut sa pot spune ca nu e adevarat, ca nu sunt o persoana superstitioasa sau cu frica de Dumnezeu. Dar, din pacate, cred ca marti sunt trei ceasuri rele si, poate de aceea, mi se intampla numai "nebunii".
Sa luam ziua de azi: trezirea la 6, munca de la 7 ( desi lucrez la stat, m-am dus totusi la munca si chiar am vrut sa muncesc, spre deosebire de restul de 98, 97, 96 % !? dintre bugetari). Din pacate, elevii mei n-au fost la fel de matinali, asa ca mi-am petrecut o ora asteptand sa se faca o cafea fierbinte la filtru si ascultand lamentarile altor bugetari care "munceau" ca si mine.
Deja 2 ore din zi ratate.
De la 8 la 10.30 munca, ca asa ii sade bine bugetarului ( un pic de efort, de ochii lumii, macar ca sa aiba apoi motiv sa se mai vaite ca iar a muncit si iar e platit putin).
Inca 2 ore si ceva ratate, caci sarmanii elevi de clasa a IX-a, cel putin unii dintre ei, nu au sanse nici intr-o mie de ani sa invete limba romana cum trebuie, daramite limbi straine. Si, in fond, pentru ce? Ca sa aiba o diploma care nu le plateste nici facturile, nu le hraneste nici copiii? Mai bine nu!
Dupa care, alergatura prin oras, ceea ce la vremea aceasta presupune noroi, noroi si iar noroi! O pereche perfecta de cizme de piele, scumpe ( juma' din salariul meu pe o luna) facute ca naiba. Nervi intinsi la maxim si
...inca 2-3 ceasuri rele.
Macar s-a incheiat totul pana la pranz, ca nu cred ca mai suportam inca "3 ceasuri rele" in stil romanesc (adica in portie dubla).
Mult succes si fie ca voi sa nu cunoasteti niciodata aceasta zi de marti cu zeci de ceasuri rele!

De peste 30 de ani astept emotionata sosirea diminetii de Mos Nicolae, cand ma grabesc sa verific ghetutele sau cizmulitele, sperand sa gasesc ceva bun, ceva dorit, ceva daruit. Si, pana astazi, in fiecare an, am gasit. Astazi nu m-am mai dus spre cizmulite, pentru ca stiam ca n-o sa gasesc nimic acolo. In schimb, am desfacut bagajele pline de cadouri mici si mari si am inceput sa pregatesc eu mici surprize pentru cei dragi. Si m-am simtit la fel de emotionata si la fel de bucuroasa. Pentru ca am fost, doar pentru cateva clipe si doar pentru o mana de oameni, Mos Nicolae.